Cuvintele pot porni un război, și tot atât de ușor pot aduce pacea.


Omul s-a născut cu capacitatea de a învăța și apoi să învețe pe alții, păstrând această ordine.


306

Multe zile sunt la fel, atitudinea face diferența.


514

Nu o să ajung niciodată cel mai bun alergător din lume, și nici cel mai bun din România sau din orașul meu, dar vreau să fiu mai bun ca mine cel de ieri.


Toate gândurile omului sunt întreptate cum să-i meargă lui cât mai bine.


Zâmbetul e o îmbrățișare a sufletului.


382

Când te compari cu cineva e bine să o faci fără vorbe.


222

Fiecare om are o anumită valoare. Aceasta crește sau scade prin felul în care alegem să ne trăim viața.


N-ai ales unde să te naști, dar dacă ar fi trebuit să fie altfel, așa ar fi fost.


311

Fericirea nu este o destinație, e un reper că ești pe drumul cel bun.


390