Un actor grăbit


„… Sunt fascinat de cât de multe roluri poate să joace un om într-o viață. Începând cu cele simple de figurant, apoi roluri secundare, roluri principale… în drame, în povești de dragoste. Acum, când mă uit la colegii mei de breaslă, văd în unii o mândrie de actor ce nu acceptă cu ușurință orice rol, dar rămâi de alții uimit unde sau ce au ajuns să joace. De pildă, unii vor doar roluri spectaculoase ce aduc salvarea în lume, alții joacă doar roluri negative, unii au ajuns bufoni, comedianți pe la diferite petreceri… până acolo că am întâlnit pe unii jucând roluri de sfinți plătiți pe bani buni de unele biserici…  De mic copil m-a atras actoria și mi-am dorit să ajung actor. În copilărie chiuleam de la școală, în primele zile ale săptămânii, să văd toate filmele ce rulau în oraș. Apoi după fiecare film, câteva ore mă simțeam în pielea personajului principal. Continuă lectura „Un actor grăbit”

Anunțuri

Tache Ceasornicarul


Când vine vorba de timp, nu există să nu imi aduc aminte de Tache Ceasornicarul. „Băiete, meseria asta m-a învățat să prețuiesc timpul…“ imi spuse în prima zi când m-am dus la atelier să deslușesc tainele meseriei de bijutier.

Avea 18 ani când a ajuns pe străzile din Constanța. Umbla de două zile în căutare de lucru. Norocul lui s-a numit Hasan un bijutier turc care l-a luat de pe stradă să-l ajute să mute câteva lucruri. Din ziua aceea Hasan i-a fost mai mult decât un tată. Ucenicia a durat aproape 3 ani, timp în care Hasan nu numai că l-a învățat meserie, dar l-a și plătit cu 250 de kuruși pe an, în monedă de aur, și pe deasupra Kamil, soția lui Hasan, venea la ora mesei cu mâncare pentru amândoi. „Ea făcea cel mai bun borș de miel din lume, iar sâmbăta primeam bani de buzunar…“ Toate lucrurile păreau să mergă bine, dar cerul avea să se întunece la orizont. Continuă lectura „Tache Ceasornicarul”

Eva


Ar fi putut avea orice nume, dar părinții ei au numit-o Eva. În zilele mele senine o alintam Evita. Am cunoscut-o în anii studenției. Avea un farmec aparte, tenul brunet și trăsături gingașe. Îşi purta părul tuns pănă sub urechi ce îi dădea un aspect rotund al feței, iar buzele cărnoase ascundeau o dantură perfectă. Ne-am întîlnit prima oară la un seminar pe teme sociale.  Eva era o frumusețe prin felul ei de a fi, iar când stăteam de vorbă cu ea aveam sentimentul că o ştiu de-o viaţă. „Cum e azi la tine în inimă?“ era prima întrebare care mi-o adresa de fiecare dată cînd ne întâlneam. Continuă lectura „Eva”

Scrisoare către Moş Crăciun


Era în ajun de Crăciun spre seară, iar drumul spre casă era destul de liber. Mă aflam cu vreo 20 de kilometri înainte de Sibiu. Băusem deja vreo trei cafele, iar gâtul mi se uscase cerând ceva răcoritor. Opresc maşina în primul sat. Două trepte mă duceau spre uşa scorojită a magazinului. Pe prima treaptă stătea aşezată o fetiţă de vreo 8 ani îmbrăcată într-un paltonaş roşu. Căciula tricotată lăsa  să iasă de sub ea două codiţe blonde. Continuă lectura „Scrisoare către Moş Crăciun”

Privirea ta


Parcă intrasem într-un palat de cleștar.

La început totul părea un labirint nesfârșit, dar apoi spațiul s-a deschis făcând loc unei lumi de basm. Cu cât mă adânceam mai mult mă cuprindea un sentiment de visare învăluit de o căldură placută.

O apă mare limpede, pură ca o lacrimă se intindea până la orizont. Continuă lectura „Privirea ta”

Muntele cu pace


Trec de ultima săritoare, apoi treaptă cu treaptă ajung la povânișul final. Inima  căuta să-mi sară din piept. Am întins pasul și nu peste mult timp am ajuns sus. Acum aveam la picioare frumusețea Văii Albe. M-am uitat la ceas. Îmi permiteam o pauză, vremea era superbă. M-am așezat în așa fel să nu scap valea din ochi și am mușcat flămând din ciocolata amăruie umplută cu cremă de mentă.

Gustul răcoritor al mentei mi-a adus aminte de Nea Pilu, așa cum îi spuneau toţi din colonie. Continuă lectura „Muntele cu pace”

De Ziua Națională


Cel mai bun prieten al meu din timpul armatei era un ungur din Sfântu Gheorghe, pe nume Sandor G. Eu i-am spus Baci (Bácsi) și așa i-a rămas numele.

Baci, un tip înalt și uscat, era mai tăcut de felul lui. Tot timpul liber îl petreceam împreună jucând șah, pecetluind prietenia noastră cu un Carpați* pe care îl pasam de la unul la altul. Când ne plictiseam stăteam tolăniți pe dealul din spatele cazarmei, pierzându-ne în povești. Istorisirile lui presărate cu cuvinte stâlcite îl făceau și mai simpatic. Erau zile când vorbele îi erau puține. Stătea sprijinit într-un cot, molfăind un fir de pai în colțul gurii și mă învăluia cu ochii lui albaștri acultând. Continuă lectura „De Ziua Națională”

Flori de mac


La marginea satului Moș Petrache are vreo două pogoane de pamânt. Lucrările de primăvara se încheiase demult dar la el pe postată nu se vedea nici o  mișcare.

Era pe la începutul lui aprilie când coborând de pe vîlceaua ce dă chiar in hotarul lui, îl vad de departe pe Moş Petrache gesticulând  cu mâna dreaptă parcă era un dirijor.

Originea lui se pierduse şi nu mai ştia nimic de ai lui. S-a lipit de satul nostru prin ’46, atunci cu foametea ce a măturat Moldova. Lelea Glaia l-a adoptat şi l-a crescut ca pe fiul ei, de la care a moştenit bucata asta de pământ.

Continuă lectura „Flori de mac”

Cele mai prețioase daruri sunt cele care au puterea de a transforma clipele în amintiri.


500

Bătrâneţea este timpul când amintirile au cuvântul.


457