Țărmul se întrevedea printre neguri
Cu mâinile încleștate striveam emoțiile pe lopeți, apropiindu-mă.
Îm urmă trecutul ștergea poteca pe ape,
Iar ceața avea gust dulceag de amintiri.
Categorie: Amintiri
Amintintirile sunt dâra unei lacrimi, rămășița unui zâmbet, dar și suspinul care tulbură clarobscurul timpului.
La bătrânețe, fericirea are gustul amintirilor.
Cioburi de timp
Mi-am privit amintirile, cioburi de timp aruncate pe podeaua inimii. Pășesc ușor printre ele fără a le răvăși. Mă văd în ele, dar parcă nu sunt eu. Te văd pe tine, dar parcă nu ești tu. Suntem doar ce a ales timpul să rămână din noi… Continuă lectura „Cioburi de timp”
Un actor grăbit
„… Sunt fascinat de cât de multe roluri poate să joace un om într-o viață. Începând cu cele simple de figurant, apoi roluri secundare, roluri principale… în drame, în povești de dragoste. Acum, când mă uit la colegii mei de breaslă, văd în unii o mândrie de actor ce nu acceptă cu ușurință orice rol, dar rămâi de alții uimit unde sau ce au ajuns să joace. De pildă, unii vor doar roluri spectaculoase ce aduc salvarea în lume, alții joacă doar roluri negative, unii au ajuns bufoni, comedianți pe la diferite petreceri… până acolo că am întâlnit pe unii jucând roluri de sfinți plătiți pe bani buni de unele biserici… De mic copil m-a atras actoria și mi-am dorit să ajung actor. În copilărie chiuleam de la școală, în primele zile ale săptămânii, să văd toate filmele ce rulau în oraș. Apoi după fiecare film, câteva ore mă simțeam în pielea personajului principal. Continuă lectura „Un actor grăbit”
Tache Ceasornicarul
Când vine vorba de timp, nu există să nu imi aduc aminte de Tache Ceasornicarul. „Băiete, meseria asta m-a învățat să prețuiesc timpul…“ imi spuse în prima zi când m-am dus la atelier să deslușesc tainele meseriei de bijutier.
Avea 18 ani când a ajuns pe străzile din Constanța. Umbla de două zile în căutare de lucru. Norocul lui s-a numit Hasan un bijutier turc care l-a luat de pe stradă să-l ajute să mute câteva lucruri. Din ziua aceea Hasan i-a fost mai mult decât un tată. Ucenicia a durat aproape 3 ani, timp în care Hasan nu numai că l-a învățat meserie, dar l-a și plătit cu 250 de kuruși pe an, în monedă de aur, și pe deasupra Kamil, soția lui Hasan, venea la ora mesei cu mâncare pentru amândoi. „Ea făcea cel mai bun borș de miel din lume, iar sâmbăta primeam bani de buzunar…“ Toate lucrurile păreau să mergă bine, dar cerul avea să se întunece la orizont. Continuă lectura „Tache Ceasornicarul”
Eva
Ar fi putut avea orice nume, dar părinții ei au numit-o Eva. În zilele mele senine o alintam Evita. Am cunoscut-o în anii studenției. Avea un farmec aparte, tenul brunet și trăsături gingașe. Îşi purta părul tuns pănă sub urechi ce îi dădea un aspect rotund al feței, iar buzele cărnoase ascundeau o dantură perfectă. Ne-am întîlnit prima oară la un seminar pe teme sociale. Eva era o frumusețe prin felul ei de a fi, iar când stăteam de vorbă cu ea aveam sentimentul că o ştiu de-o viaţă. „Cum e azi la tine în inimă?“ era prima întrebare care mi-o adresa de fiecare dată cînd ne întâlneam. Continuă lectura „Eva”
Scrisoare către Moş Crăciun
Era în ajun de Crăciun spre seară, iar drumul spre casă era destul de liber. Mă aflam cu vreo 20 de kilometri înainte de Sibiu. Băusem deja vreo trei cafele, iar gâtul mi se uscase cerând ceva răcoritor. Opresc maşina în primul sat. Două trepte mă duceau spre uşa scorojită a magazinului. Pe prima treaptă stătea aşezată o fetiţă de vreo 8 ani îmbrăcată într-un paltonaş roşu. Căciula tricotată lăsa să iasă de sub ea două codiţe blonde. Continuă lectura „Scrisoare către Moş Crăciun”
Privirea ta
Parcă intrasem într-un palat de cleștar.
La început totul părea un labirint nesfârșit, dar apoi spațiul s-a deschis făcând loc unei lumi de basm. Cu cât mă adânceam mai mult mă cuprindea un sentiment de visare învăluit de o căldură placută.
O apă mare limpede, pură ca o lacrimă se intindea până la orizont. Continuă lectura „Privirea ta”
Muntele cu pace
Trec de ultima săritoare, apoi treaptă cu treaptă ajung la povânișul final. Inima căuta să-mi sară din piept. Am întins pasul și nu peste mult timp am ajuns sus. Acum aveam la picioare frumusețea Văii Albe. M-am uitat la ceas. Îmi permiteam o pauză, vremea era superbă. M-am așezat în așa fel să nu scap valea din ochi și am mușcat flămând din ciocolata amăruie umplută cu cremă de mentă.
Gustul răcoritor al mentei mi-a adus aminte de Nea Pilu, așa cum îi spuneau toţi din colonie. Continuă lectura „Muntele cu pace”
Boabe din cafea 