ai privit în întuneric
și m-ai văzut,
iar eu stăteam pitit
după vasele de lut,
pline de cenușa
și piroane ruginite
ale strămoșilor.
dar,
cum să ies
la lumină,
plin de praf,
murdar de vină,
iar sufletul
îmi e pustiu?
“Îndrâznește!”
a fost o șoaptă
sau un gând?
“Lazăre, ieși afară!”
zboară frunzele în vânt
dezbrăcând orașul
și gândurile
de copilărie.
privesc în jur,
nimic nu e statornic,
iar pumni spre cer se ridică războinic
a vânare de vânt.
cuvinte rostite
zboară purtate de vânt,
murdărind orașul
și gândurile
zilei de mâine…
Doamne, în ce lume te-am primit…
iartă-mi inima pângărită
și viața departe trăită
de dragostea Ta.
iartă-mi privirea trufașă
și glasul ce omoară adevărul din fașă.
Doamne, te rog, primește
întoarcerea mea.
Boabe din cafea 