soției mele,
când vântul suflă rostogolind ciulinii,
iar praful ridicat ascunde ziua de mâine,
nu uita,
ne vom plimba pe câmpuri de aur.
când seara se lasă fără speranța unui zâmbet,
iar cerul pictează în purpuriu fereastra,
tu imi strângi mâna
și e destul.
chiar dacă rodul întârzie
și pașii obosesc,
promisiunea nu e departe.
ne așteaptă
dincolo de vreme
și, tainic,
crește deja între noi.
odată am scris un cântec,
un gând de fericire
învățat de la o pasăre
ce-avea să mă inspire.
ademenită chiar de mine
să uite cerul viu,
i-am dat colivia drept lume
și lumea un pustiu.
a doua zi pasărea era moartă
și cântecul – mut.
Dans în furtună
nu mă joc cu cuvintele
nici cu iubirea.
aruncate, rănesc.
întro noapte de vară
s-a pornit o furtună
iar iubirea, desculță, dansa,
fără teamă de fulger
sau norul ce tună.
n-o ating.
e oarbă
și surdă.
Boabe din cafea 