Spatele omului e cel mai aglomerat spațiu. Pe acolo circulă toate bârfele și zboară cuțitele…


Anunțuri

Câte vrăbii se pot sătura dintr-o bucată de pâine de la masa unui om și câți oameni pot fi hrăniți dintr-o bucată de pâine de la masa lui Dumnezeu?…


Asemăn viața cu patinajul artistic. Unii pot dansa atât de frumos, dar uneori gheața e incredibil de subțire…


Cioburi de timp


Mi-am privit amintirile, cioburi de timp aruncate pe podeaua inimii. Pășesc ușor printre ele fără a le răvăși. Mă văd în ele, dar parcă nu sunt eu. Te văd pe tine, dar parcă nu ești tu. Suntem doar ce a ales timpul să rămână din noi… Continuă lectura „Cioburi de timp”

Geografie: Prostia este mai adâncă decât Groapa Marianelor…


Dragostea umblă pe drumuri necunoscute și nepricepute de mintea omului.


Un om și o carte formează o lume…


Un actor grăbit


„… Sunt fascinat de cât de multe roluri poate să joace un om într-o viață. Începând cu cele simple de figurant, apoi roluri secundare, roluri principale… în drame, în povești de dragoste. Acum, când mă uit la colegii mei de breaslă, văd în unii o mândrie de actor ce nu acceptă cu ușurință orice rol, dar rămâi de alții uimit unde sau ce au ajuns să joace. De pildă, unii vor doar roluri spectaculoase ce aduc salvarea în lume, alții joacă doar roluri negative, unii au ajuns bufoni, comedianți pe la diferite petreceri… până acolo că am întâlnit pe unii jucând roluri de sfinți plătiți pe bani buni de unele biserici…  De mic copil m-a atras actoria și mi-am dorit să ajung actor. În copilărie chiuleam de la școală, în primele zile ale săptămânii, să văd toate filmele ce rulau în oraș. Apoi după fiecare film, câteva ore mă simțeam în pielea personajului principal. Continuă lectura „Un actor grăbit”

Tache Ceasornicarul


Când vine vorba de timp, nu există să nu imi aduc aminte de Tache Ceasornicarul. „Băiete, meseria asta m-a învățat să prețuiesc timpul…“ imi spuse în prima zi când m-am dus la atelier să deslușesc tainele meseriei de bijutier.

Avea 18 ani când a ajuns pe străzile din Constanța. Umbla de două zile în căutare de lucru. Norocul lui s-a numit Hasan un bijutier turc care l-a luat de pe stradă să-l ajute să mute câteva lucruri. Din ziua aceea Hasan i-a fost mai mult decât un tată. Ucenicia a durat aproape 3 ani, timp în care Hasan nu numai că l-a învățat meserie, dar l-a și plătit cu 250 de kuruși pe an, în monedă de aur, și pe deasupra Kamil, soția lui Hasan, venea la ora mesei cu mâncare pentru amândoi. „Ea făcea cel mai bun borș de miel din lume, iar sâmbăta primeam bani de buzunar…“ Toate lucrurile păreau să mergă bine, dar cerul avea să se întunece la orizont. Continuă lectura „Tache Ceasornicarul”

Timpul e doar un slujbaș la Curtea lui Dumnezeu, ce pune în rânduială toate lucrurile și oamenii…