Eva


Ar fi putut avea orice nume, dar părinții ei au numit-o Eva. În zilele mele senine o alintam Evita. Am cunoscut-o în anii studenției. Avea un farmec aparte, tenul brunet și trăsături gingașe. Îşi purta părul tuns pănă sub urechi ce îi dădea un aspect rotund al feței, iar buzele cărnoase ascundeau o dantură perfectă. Ne-am întîlnit prima oară la un seminar pe teme sociale.  Eva era o frumusețe prin felul ei de a fi, iar când stăteam de vorbă cu ea aveam sentimentul că o ştiu de-o viaţă. „Cum e azi la tine în inimă?“ era prima întrebare care mi-o adresa de fiecare dată cînd ne întâlneam. Continuă lectura „Eva”

Anunțuri

Scrisoare către Moş Crăciun


Era în ajun de Crăciun spre seară, iar drumul spre casă era destul de liber. Mă aflam cu vreo 20 de kilometri înainte de Sibiu. Băusem deja vreo trei cafele, iar gâtul mi se uscase cerând ceva răcoritor. Opresc maşina în primul sat. Două trepte mă duceau spre uşa scorojită a magazinului. Pe prima treaptă stătea aşezată o fetiţă de vreo 8 ani îmbrăcată într-un paltonaş roşu. Căciula tricotată lăsa  să iasă de sub ea două codiţe blonde. Continuă lectura „Scrisoare către Moş Crăciun”

Privirea ta


Parcă intrasem într-un palat de cleștar.

La început totul părea un labirint nesfârșit, dar apoi spațiul s-a deschis făcând loc unei lumi de basm. Cu cât mă adânceam mai mult mă cuprindea un sentiment de visare învăluit de o căldură placută.

O apă mare limpede, pură ca o lacrimă se intindea până la orizont. Continuă lectura „Privirea ta”

Muntele cu pace


Trec de ultima săritoare, apoi treaptă cu treaptă ajung la povânișul final. Inima  căuta să-mi sară din piept. Am întins pasul și nu peste mult timp am ajuns sus. Acum aveam la picioare frumusețea Văii Albe. M-am uitat la ceas. Îmi permiteam o pauză, vremea era superbă. M-am așezat în așa fel să nu scap valea din ochi și am mușcat flămând din ciocolata amăruie umplută cu cremă de mentă.

Gustul răcoritor al mentei mi-a adus aminte de Nea Pilu, așa cum îi spuneau toţi din colonie. Continuă lectura „Muntele cu pace”

De Ziua Națională


Cel mai bun prieten al meu din timpul armatei era un ungur din Sfântu Gheorghe, pe nume Sandor G. Eu i-am spus Baci (Bácsi) și așa i-a rămas numele.

Baci, un tip înalt și uscat, era mai tăcut de felul lui. Tot timpul liber îl petreceam împreună jucând șah, pecetluind prietenia noastră cu un Carpați* pe care îl pasam de la unul la altul. Când ne plictiseam stăteam tolăniți pe dealul din spatele cazarmei, pierzându-ne în povești. Istorisirile lui presărate cu cuvinte stâlcite îl făceau și mai simpatic. Erau zile când vorbele îi erau puține. Stătea sprijinit într-un cot, molfăind un fir de pai în colțul gurii și mă învăluia cu ochii lui albaștri acultând. Continuă lectura „De Ziua Națională”

Flori de mac


La marginea satului Moș Petrache are vreo două pogoane de pamânt. Lucrările de primăvara se încheiase demult dar la el pe postată nu se vedea nici o  mișcare.

Era pe la începutul lui aprilie când coborând de pe vîlceaua ce dă chiar in hotarul lui, îl vad de departe pe Moş Petrache gesticulând  cu mâna dreaptă parcă era un dirijor.

Originea lui se pierduse şi nu mai ştia nimic de ai lui. S-a lipit de satul nostru prin ’46, atunci cu foametea ce a măturat Moldova. Lelea Glaia l-a adoptat şi l-a crescut ca pe fiul ei, de la care a moştenit bucata asta de pământ.

Continuă lectura „Flori de mac”

Cele mai prețioase daruri sunt cele care au puterea de a transforma clipele în amintiri.


500

Bătrâneţea este timpul când amintirile au cuvântul.


457

Timpul și-a tatuat o pereche de aripi și a zburat, lăsând în urmă pete de cerneală albastră…


447

Amintirile: colecția zilelor de ieri.


421