Cel mai bun prieten al meu din timpul armatei era un ungur din Sfântu Gheorghe, pe nume Sandor G. Eu i-am spus Baci (Bácsi) și așa i-a rămas numele.
Baci, un tip înalt și uscat, era mai tăcut de felul lui. Tot timpul liber îl petreceam împreună jucând șah, pecetluind prietenia noastră cu un Carpați* pe care îl pasam de la unul la altul. Când ne plictiseam stăteam tolăniți pe dealul din spatele cazarmei, pierzându-ne în povești. Istorisirile lui presărate cu cuvinte stâlcite îl făceau și mai simpatic. Erau zile când vorbele îi erau puține. Stătea sprijinit într-un cot, molfăind un fir de pai în colțul gurii și mă învăluia cu ochii lui albaștri acultând.
Când se apropiau sărbătorile patriotice între el și camarazii de pluton se iscau divergențe cu privire la spațiul teritorial al Transilvaniei, ținutului secuiesc și se ajungea până acolo încât se revendicau propietăți, mâncăruri și băuturi.
Ziua Națională o așteptam ca pe o zi de duminică. După festivitate urma masa, apoi timp liber unde marea majoritate alegeau să se plimbe cu familia în oraș sau la o bere. Pe noi nu ne vizita nimeni așa că ne rămânea a doua variantă. În situația noastră se mai regăseau câțiva așa încât grupul devenea aproape cât o echipă de fotbal.
În ziua aceea mai mult ca oricând polemicile cu privire la spațiul teritorial al țării s-au accentuat. Fapte și date istorice înecate în bere erau apoi trântite pe masă. După ore de discuții și rânduri de halbe admosfera devenea încărcată.
Baci care stătea într-un colț al mesei își ridică privirea și parcă scuturându-se de povara cuvintelor spuse, le răspunse: „Băi! România nu e doar pământul pe care calci! România e cultura ta, e faptele tale!“
Camarazii mei încercau să facă diferența dintre gustul amar al berii și replica servită de Baci…
*Carpați a fost o marcă de țigări din România, produsă inițial de Fabrica de Țigarete din Sfântu Gheorghe începând din 1931.
Boabe din cafea 