Cioburi de timp


Mi-am privit amintirile, cioburi de timp aruncate pe podeaua inimii. Pășesc ușor printre ele fără a le răvăși. Mă văd în ele, dar parcă nu sunt eu. Te văd pe tine, dar parcă nu ești tu. Suntem doar ce a ales timpul să rămână din noi… Continuă lectura „Cioburi de timp”

Anunțuri

Tache Ceasornicarul


Când vine vorba de timp, nu există să nu imi aduc aminte de Tache Ceasornicarul. „Băiete, meseria asta m-a învățat să prețuiesc timpul…“ imi spuse în prima zi când m-am dus la atelier să deslușesc tainele meseriei de bijutier.

Avea 18 ani când a ajuns pe străzile din Constanța. Umbla de două zile în căutare de lucru. Norocul lui s-a numit Hasan un bijutier turc care l-a luat de pe stradă să-l ajute să mute câteva lucruri. Din ziua aceea Hasan i-a fost mai mult decât un tată. Ucenicia a durat aproape 3 ani, timp în care Hasan nu numai că l-a învățat meserie, dar l-a și plătit cu 250 de kuruși pe an, în monedă de aur, și pe deasupra Kamil, soția lui Hasan, venea la ora mesei cu mâncare pentru amândoi. „Ea făcea cel mai bun borș de miel din lume, iar sâmbăta primeam bani de buzunar…“ Toate lucrurile păreau să mergă bine, dar cerul avea să se întunece la orizont. Continuă lectura „Tache Ceasornicarul”

De Ziua Națională


Cel mai bun prieten al meu din timpul armatei era un ungur din Sfântu Gheorghe, pe nume Sandor G. Eu i-am spus Baci (Bácsi) și așa i-a rămas numele.

Baci, un tip înalt și uscat, era mai tăcut de felul lui. Tot timpul liber îl petreceam împreună jucând șah, pecetluind prietenia noastră cu un Carpați* pe care îl pasam de la unul la altul. Când ne plictiseam stăteam tolăniți pe dealul din spatele cazarmei, pierzându-ne în povești. Istorisirile lui presărate cu cuvinte stâlcite îl făceau și mai simpatic. Erau zile când vorbele îi erau puține. Stătea sprijinit într-un cot, molfăind un fir de pai în colțul gurii și mă învăluia cu ochii lui albaștri acultând. Continuă lectura „De Ziua Națională”