Ar fi putut avea orice nume, dar părinții ei au numit-o Eva. În zilele mele senine o alintam Evita. Am cunoscut-o în anii studenției. Avea un farmec aparte, tenul brunet și trăsături gingașe. Îşi purta părul tuns pănă sub urechi ce îi dădea un aspect rotund al feței, iar buzele cărnoase ascundeau o dantură perfectă. Ne-am întîlnit prima oară la un seminar pe teme sociale. Eva era o frumusețe prin felul ei de a fi, iar când stăteam de vorbă cu ea aveam sentimentul că o ştiu de-o viaţă. „Cum e azi la tine în inimă?“ era prima întrebare care mi-o adresa de fiecare dată cînd ne întâlneam.
Pe atunci aveam o cameră luată cu chirie la mansardă undeva pe Popa Nan. Zugrăvită în var o făcea să pară şi mai spaţioasă. Cum intrai te întâmpinau două fotolii vechi Thonet ce încadrau o măsuță rotundă mult prea joasă pentru ele. În partea dreaptă era o teracotă verde iar pe mijlocul ei căsca ca o gură, o uşă mare de fontă. În colţul opus al sobei trona piesa de rezistenţă. O cadă victoriană de fontă emailată. Era aşezată pe patru picioare din bronz ce reprezentau labele unui leu. Cîteva rafturi cu cărţi trădau pasiunea mea pentru citit. Pe mijlocul camerei se întindea patul până sub singura fereastră ce era îndreptată spre cer. Prin ea vedeam atât cerul senin cât și ploaia.
Eva iubea cafeaua și vinul bun. Adesea ne întîlneam la o cafeanea lângă Universitate. Pe vremea aceea cafeneaua făcea legătura dintre oameni. De la intrare te izbea un miros de cafea prospăt prăjită amestecat cu fum de tigară ce îi dădea locului o particularitate uşor sărată. Peretele din stânga tapetat cu pînză îţi permitea să laşi un mesaj spânzurat într-un bold pentru cineva pe care doreai să-l întâlneşti. Ne plăcea foarte mult să ne savurăm cafeaua lecturând sutele de bileţele. Încercam să descoperim poveştile din spatele lor. „Te aştept marţi la 12. Dana.“ „Cea mai frumoasă ora şi cea mai bună cafea. Alex + Tina“ „Te-am aşteptat azi, revin şi mâine. Adu inima cu tine… Oana“
Venind după câteva cărţi, Eva s-a îndrăgostit iremediabil de cada victoriană. Eu plecam pentru o săptămână la munte, motivând că are probleme cu ţeava de apă mi-a cerut cheia de rezervă pentru a veni în lipsa mea. Nu am mai vazut cheia de atunci… Parfumul ei îi trădau vizitele şi faptul acesta mă făcea să nu mă simt singur. „Am vrut să împart bucuria acestui vin cu tine…“ îmi spuse într-o seară găsind-o lenevind în cadă citind o carte iar cu mâna dreaptă spijinea un pahar pe jumătate plin cu vin roşu de marginea căzii… Un Pastoral licoros de Moldova cu aromă de vişine ce împreună cu ciocolata amăruie îmi învălui corpul de o căldură plăcută. M-am trântit pe pat şi mă uitam la cer. Vedeam doar norii şi ploaia ce cădea…
Altadată o găseam ascultând obsesiv Guns N’ Roses. „Cum eşti?“ am întrebat-o… „Astăzi cerul e albastru…“ îmi răspundea. Devenise proverbială expresia asta între noi. „Am făcut şi pentru tine o cafea…“ Am luat o gură de cafea. Era rece, semn că mă aştepta demult… „Mâine e Ajunul, vrei să-l sărbătorim împreună?“ La gândul că vom avea un timp împreună am zâmbit necontrolat. „Dacă am face rost de ceva lemne să punem peste arzătorul de gaz ar fi mult mai plăcut…“
Ducea o viaţă boemă. Pasionată de istorie colecţiona linguriţe de argint cu blazon, iar de unde călătorea se întoarcea cu o piatră în formă de inimă. Visa la o croazieră cu trenul, lucrul pe care plănuiam să-l facem împreună cândva. Se bucura la lucrurile simple, iar sclipirile din ochii ei căprui trăda fericirea ce la ea se manifesta dezinvolt. Orice descoperire o împărtăşea cu pasiune.
Am găsit prin curtea vecinilor doua scaune rupte şi un picior de masă. Le-am pregătit pentru foc şi am pus de cafea. Pe la şapte Eva şi-a făcut apariţia. Era îngheţată de frig. A scos din traista de care nu se despărţea nicodată, şase lumânări, o sticlă de vin şi turtă dulce. Am aprins focul arzând lemnele bucată cu bucată. Prin grilajul ce desparte uşa sobei de vatră priveam focul ce ardea flămând. Lumânările aprinse răspândea un miros de lavandă, iar umbrele dansau în jurul nostru. Ea tăcea, dar privirea împărtășea ceea ce nu cutezau să-i spună buzele. Seara se anunţa lungă…
Şi astăzi îmi vine să jur că atunci am mâncat cea mai bună turtă dulce…
Anii au trecut. Mâine e Întălnirea de 10 ani. Multe lucruri nu s-au schimbat. La mansardă sunt poate mai multe cărţi, mai multe amintiri. La cafenea tehnologia a făcut uitat peretele, doar un panou din plută atârnat pe perete mai amintea de acele vremuri. M-am așezat la masă așteptând cafeaua. Mi-am aruncat privirea spre pătratul de plută. Printe petecele de hârtie gălbejite de timp apăruse unul nou. „Astăzi cerul e albastru! Te aștept mâine la 14. Eva“
Am luat lingurița și în spuma de lapte am desenat o inimă de ciocolată… interesant e că a început să bată…
În acest timp afară se ridica un vânt grozav și copacii începură să se tânguie…
Boabe din cafea 