dansurducan

De Ziua Națională

Cel mai bun prieten al meu din timpul armatei era un ungur din Sfântu Gheorghe, pe nume Sandor G. Eu i-am spus Baci (Bácsi) și așa i-a rămas numele.

Baci, un tip înalt și uscat, era mai tăcut de felul lui. Tot timpul liber îl petreceam împreună jucând șah, pecetluind prietenia noastră cu un Carpați* pe care îl pasam de la unul la altul. Când ne plictiseam stăteam tolăniți pe dealul din spatele cazarmei, pierzându-ne în povești. Istorisirile lui presărate cu cuvinte stâlcite îl făceau și mai simpatic. Erau zile când vorbele îi erau puține. Stătea sprijinit într-un cot, molfăind un fir de pai în colțul gurii și mă învăluia cu ochii lui albaștri acultând. Continuă lectura „De Ziua Națională”

Limba nu le poate rosti pe toate, de aceea cele mai multe cuvinte rămân spuse doar de gând…

Flori de mac

La marginea satului Moș Petrache are vreo două pogoane de pamânt. Lucrările de primăvara se încheiase demult dar la el pe postată nu se vedea nici o mișcare.

Era pe la începutul lui aprilie când coborând de pe vîlceaua ce dă chiar in hotarul lui, îl vad de departe pe Moş Petrache gesticulând cu mâna dreaptă parcă era un dirijor.

Originea lui se pierduse şi nu mai ştia nimic de ai lui. S-a lipit de satul nostru prin ’46, atunci cu foametea ce a măturat Moldova. Lelea Glaia l-a adoptat şi l-a crescut ca pe fiul ei, de la care a moştenit bucata asta de pământ.

Continuă lectura „Flori de mac”